Adio dar ramân cu tine

Azi am avut nevoie de serviciile ambasadei rromaniei din B. Pentru că un funcționar din rromânia a decis că documentul întocmit de alt funcționar din rromânia nu este valabil, deci degeaba l-am pregatit înainte de plecarea din iad.

Dimineață sun la ambasadă, ca să fiu sigur că orarul afișat pe site este valabil. O adormită îmi raspunde cu lehamite ca programul cu publicul începe la ora 14. Îi mulțumesc pe această cale pentru că, cel puțin, nu m-a înjurat.

La ora 14:05 sunt la ambasadă. Unica încăpere a secției consulare e plină de la ora 13, pentru că programul cu publicul începe la 13, nu la 14. Sunt mai mult de 30 persoane într-o încăpere de vreo 30 mp unde temperatura este cu peste 10 grade mai mare decât afară (unde este deja foarte cald). Niciun aer condiționat, doar un ventilator anemic care nu face decât să răspândească mirosul acru al transpirației. Bărbați care put, femei care se isterizează, copii care plâng sau care mișună peste tot.

Din 2 ghișee, doar unul este deschis. Al doilea se deschide pe la ora 14:45.

Robinetul din baie nu livrează decât apă amestecată (caldă+rece) și necesită multă forță. Oricum, nu aș avea cu ce să beau apă, pentru că un copil a scos toate paharele de unică folosință din punga lor și face din ele piramide pe podea. Ușa de la WC nu se poate încuia, așa că ai nevoie de cineva care să stea de pază.

Modelul de document pe care l-am descărcat de pe site-ul ambasadei nu mai este valabil. Primesc alt formular, pe care îl completez pe genunchi, în curte. Oricum, mi-au primit formularele din a doua încercare, ceea ce este un record al zilei. Majoritatea nu știu exact ce vor, sau de când până când, sau dacă mai au acte de identitate românești, sau ce serie și număr au acestea.

Cineva urlă întrebând pe altcineva ce serie și număr are buletinul. Acel altcineva este în altă țară. Sugerez persoanei care urlă, să folosească telefonul.

Obțin, în sfârșit, procura de care aveam nevoie. După o experiență traumatizantă. Încă mai sunt prizonierul rromâniei. INCA.

La trecutu-ți mare, mare viitor.

Good bye

This is the first day of the rest of my life:

Iesirea din Infern

O scurtă escală în Nuremberg:

Nuremberg, în trecere

Întorși acasă:

Grote Markt

Ultimele trei

Se pleacă:

Coborârea din cetate

Nu mai am chef să scriu (adică să răsucesc cu luciditate cuțitul în răni vechi). Dar nici să bat câmpii despre ce țară frumoasă avem și ce conducători răi.

Mi se pare că-l aud pe Alifantis cântând (versuri George Țărnea):

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeasi taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.

Civilizație

2009

Nu-mi amintesc cine a spus (redau aproximativ): Un om civilizat este cel care face mai mult decât este dator și își permite mai puțin decât îi este permis.

Dinant

Dinant

Un orășel cochet din sudul Belgiei (aprox. 15.000 locuitori).

Catedrala a fost înălțată în sec. XIII-XIV și reconstruită ulterior.

În citadelă au avut loc lupte crâncene în Primul Război Mondial. Aici a fost rănit și Charles de Gaule, pe atunci locotenent.

La 5 km se află abația Notre-Dame de Leffe, care produce o bere de nota 11.

Tradiția prelucrării alămii (produsele din alamă ajunseseră să fie numite “dinanterii”!) a culminat cu invenția lui Adolphe Sax (originar din Dinant) – saxofonul. Anual au loc în Dinant numeroase manifestări muzicale care implică în primul rând saxofonul.