Adio dar ramân cu tine

Azi am avut nevoie de serviciile ambasadei rromaniei din B. Pentru că un funcționar din rromânia a decis că documentul întocmit de alt funcționar din rromânia nu este valabil, deci degeaba l-am pregatit înainte de plecarea din iad.

Dimineață sun la ambasadă, ca să fiu sigur că orarul afișat pe site este valabil. O adormită îmi raspunde cu lehamite ca programul cu publicul începe la ora 14. Îi mulțumesc pe această cale pentru că, cel puțin, nu m-a înjurat.

La ora 14:05 sunt la ambasadă. Unica încăpere a secției consulare e plină de la ora 13, pentru că programul cu publicul începe la 13, nu la 14. Sunt mai mult de 30 persoane într-o încăpere de vreo 30 mp unde temperatura este cu peste 10 grade mai mare decât afară (unde este deja foarte cald). Niciun aer condiționat, doar un ventilator anemic care nu face decât să răspândească mirosul acru al transpirației. Bărbați care put, femei care se isterizează, copii care plâng sau care mișună peste tot.

Din 2 ghișee, doar unul este deschis. Al doilea se deschide pe la ora 14:45.

Robinetul din baie nu livrează decât apă amestecată (caldă+rece) și necesită multă forță. Oricum, nu aș avea cu ce să beau apă, pentru că un copil a scos toate paharele de unică folosință din punga lor și face din ele piramide pe podea. Ușa de la WC nu se poate încuia, așa că ai nevoie de cineva care să stea de pază.

Modelul de document pe care l-am descărcat de pe site-ul ambasadei nu mai este valabil. Primesc alt formular, pe care îl completez pe genunchi, în curte. Oricum, mi-au primit formularele din a doua încercare, ceea ce este un record al zilei. Majoritatea nu știu exact ce vor, sau de când până când, sau dacă mai au acte de identitate românești, sau ce serie și număr au acestea.

Cineva urlă întrebând pe altcineva ce serie și număr are buletinul. Acel altcineva este în altă țară. Sugerez persoanei care urlă, să folosească telefonul.

Obțin, în sfârșit, procura de care aveam nevoie. După o experiență traumatizantă. Încă mai sunt prizonierul rromâniei. INCA.

La trecutu-ți mare, mare viitor.

Ultimele trei

Se pleacă:

Coborârea din cetate

Nu mai am chef să scriu (adică să răsucesc cu luciditate cuțitul în răni vechi). Dar nici să bat câmpii despre ce țară frumoasă avem și ce conducători răi.

Mi se pare că-l aud pe Alifantis cântând (versuri George Țărnea):

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtășim, împărtășim aceeasi taină
Dar nu se știe, nu se știe până când.

Civilizație

2009

Nu-mi amintesc cine a spus (redau aproximativ): Un om civilizat este cel care face mai mult decât este dator și își permite mai puțin decât îi este permis.

Ce mai e de spus?

Vegetal

Eu cred

Eu cred că suntem un popor vegetal.
De unde liniștea
În care asteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lăsa pe toboganul somnului
Până aproape de moarte
Cu siguranța
Că vom mai fi înstare să ne naștem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal –
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

Ana Blandiana

Aritmetica democrației

Electorat

Băsescu a fost ales Președinte cu 5.274.063 voturi (în turul doi). Conform regulilor democrației, este corectă următoarea afirmație: “românii l-au ales pe Băsescu”. Și l-au ales democratic, cu majoritate de voturi.

Dar 5.274.063 reprezinta doar 28,8% din totalul de 18.328.646 români cu drept de vot. Adică 28.8% înseamnă “majoritate”?? N-ar trebui să fie “jumătate plus unu”? Ba da, dar… “jumătate plus unu” dintre voturile exprimate. Aceasta este “majoritatea democratică”, spre deosebire de “majoritatea aritmetică”. Pentru că în democrație vorbim depre cei care contează: cei care se exprimă, cei care acționează – cei care există în fapt, nu doar în statistici.

Un personaj dintr-un roman al Rodicăi Ojog-Brașoveanu spunea (citez din memorie): “Bunicul, cand a căzut a doua oară în fântână, a zis că i se întâmplă cam des.” Chiar si de două ori poate fi prea mult, așa cum chiar și 28,8% poate constitui o majoritate. În viață, aritmetica nu mai face doi bani. Minoritatea este noua majoritate. Minoritatea activă bate majoritatea tăcută.

Așa se face că românii sunt percepuți (de francezi, de exemplu) ca țigani. Așa se face că afirm cu conștiința împăcată că “rromânii sunt pomanagii” sau “rromânii sunt indolenți”. Nu țin cont de majoritatea aritmetică, ci de ceea ce îmi afectează viața. Poate că pomanagiii și indolenții sunt minoritari (aritmetic) în “corul” societății românești, dar “vocea” lor o acoperă pe a celorlalți.